Comunicate de presă
Press Releases

Alum Tulcea a investit 10 milioane de dolari pentru modernizarea haldei de şlam

Mie, 12/12/2012 - 11:29

Tulcea, 12 decembrie 2012 – Alum Tulcea (BVB: BBGA) (“Alum”, “Compania”), singurul producător de alumină din România, a investit 10 milioane de dolari pentru modernizarea şi retehnologizarea haldei de şlam roşu, din 2009, de la repornirea activităţii. În urma acestui program complex de modernizare, la recomandarea Comisiei centrale de avizare a documentatiilor de evaluare a stării de siguranţă în exploatarea barajelor, Ministerul Mediului şi Pădurilor a reînnoit Autorizaţia de Funcţionare în Condiţii de Siguranţă a Haldei de Şlam, până în 2016.

„Am implementat un program complex de modernizare, având rezultate cu impact semnificativ asupra protecţiei mediului şi vom continua să luăm măsuri responsabile pentru a asigura conformarea cu toate reglementările în domeniu”, a declarat Gheorghe Dobra, CEO Vimetco şi Director General Alum. „În ciuda condiţiilor dificile de piaţă, suntem hotărâţi să continuăm planurile de dezvoltare pe termen lung în Tulcea, ca parte a unui grup internaţional.”

Programul de modernizare a inclus închiderea parţială a haldei de şlam roşu, pe o suprafata de 4,8 hectare şi construirea unui sistem pentru depunerea şlamului în fază densă. Principalele lucrări au constat în trecerea la tehnologia de depunere a şlamului în fază densă cu un conţinut minim de 52% solide.

Alum a construit un nou sistem de transport şi depozitare pentru depunerea şlamului în fază densă, a modernizat sistemul de umectare a haldei, a consolidat digurile şi a finalizat sistemul de drenare a haldei în cazul unor ploi torenţiale abundente.

Până la sfârşitul anului, Compania va încheia toate lucrările de construcţie pentru captarea apelor meteorice din amonte de halda de şlam roşu şi devierea acestora printr-un sistem de amenajări hidrotehnice, în conformitate cu planul aprobat de Agenţia pentru Protecţia Mediului şi de Comisia centrală de avizare a documentaţiilor de evaluare a stării de siguranţă în exploatarea barajelor.

Între 2007 şi 2009, rafinăria de alumină a realizat un program complex de modernizare şi de retehnologizare. Repornirea Alum, din 2009, a implicat angajarea a 470 de oameni, în cadrul companiei lucrând, în prezent, 600 de oameni. Compania a înlocuit o parte din echipamentele existente, pentru a avea un proces de producţie mai eficient şi pentru a respecta normele europene privind protecţia mediului. După implementarea programului de modernizare, fluxul tehnologic a fost optimizat, rezultând costuri competitive de producţie.

 

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm contactaţi

Florenta Ghita
Premium Communication
Bucureşti
Phone +40 (0) 21 411 01 52
Email florenta.ghita@premiumpr.ro
 

Despre Alum

Alum este o rafinărie de alumină cu o capacitate de producţie de 600.000 tone pe an. Alumina produsă de companie este livrată pe piaţa internă către Alro SA, parte a Grupului Vimetco, precum şi la export. Acţiunile companiei Alum sunt cotate la Bursa de la Bucureşti din 1997.