Grupul ALRO - Comunicat rezultate financiare la 30 iunie 2019
Lun, 12/08/2019 - 19:25
ALRO a înregistrat o cifră de afaceri consolidată de peste 1.5 miliarde de lei în S1 2019, din cauza prețurilor scăzute ale aluminiului de pe piețele internaționale
Grupul ALRO
Denumire indicator | S1 2019 | S1 2018 |
Producția de aluminiu primar (tone) | 142.667 | 144.962 |
Producția de aluminiu procesat (tone) | 54.575 | 55.839 |
Producția de alumină (tone) | 226.679 | 273.235 |
Producția de bauxită (tone) | 1.117.240 | 1.131.608 |
Vânzări (mii RON) | 1.506.218 | 1.563.610 |
EBITDA¹(mii RON) | 235.117 | 275.211 |
Marja EBITDA (%) | 16% | 18% |
Profit net ajustat² (mii RON) | 76.427 | 166.717 |
Profit net (mii RON) | 79.708 | 154.151 |
ALRO S.A.
Denumire indicator | S1 2019 | S1 2018 |
Producția de aluminiu primar (tone) | 142.667 | 144.962 |
Producția de aluminiu procesat (tone) | 43.911 | 43.811 |
Vânzări de aluminiu primar (tone) | 78.147 | 81.449 |
Vânzări de aluminiu procesat (tone) | 43.769 | 43.519 |
Vânzări (mii RON) | 1.330.783 | 1.376.854 |
EBITDA¹(mii RON) | 106.253 | 217.100 |
Marja EBITDA (%) | 8% | 16% |
Profit net ajustat² (mii RON) | 43.752 | 174.213 |
Profit/(Pierdere) net(a) (mii RON) | (1.481) | 161.169 |
Profit net ajustat² pe acțiune (RON) | 0,061 | 0,244 |
Câștig/(Pierdere) pe acțiune (RON) | (0,002) | 0,226 |
Slatina, 12 august 2019 - ALRO S.A. (BVB: ALR, “Compania” sau “ALRO”), unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integrați pe verticală din Europa, după capacitatea de producție, anunță astăzi rezultatele financiare consolidate pentru primul semestru al anului 2019. Cifra de afaceri a Grupului a înregistrat o ușoară scădere, dar a fost de peste 1,5 miliarde RON în primul semestru al anului 2019, în principal din cauza condițiilor de piață care au afectat toți jucătorii din industria aluminiului. Profitul net al Grupului ALRO a fost de aproape 80 milioane RON în primul semestru al anului 2019 (S1 2018: 154 milioane RON) și rezultatul operațional (EBIT) a fost de 166 milioane RON în primul semestru al anului 2019 (S1 2018: 211 milioane RON), în principal ca urmare a cotațiilor mai slabe ale prețului aluminiului la Bursa de Metale de la Londra (LME) și a prețurilor ridicate ale energiei electrice.
"În prima jumătate a acestui an, LME a înregistrat cotații scăzute și acest trend descendent împreună cu costurile mai mari înregistrate pentru materiile prime au avut un impact negativ asupra rezultatelor financiare ale tuturor marilor companii din industria aluminiului, care au raportat fie o reducere semnificativă a profiturilor, fie pierderi în S1 2019“, a declarat Marian NĂSTASE, președintele Consiliului de Administrație al ALRO. „Aceasta a fost și situația pentru ALRO și, ca atare, Grupul a înregistrat o scădere rezultatului net. Cu toate acestea, strategia noastră de dezvoltare pe termen lung și investițiile realizate ne-au ajutat să menținem o marjă EBITDA solidă de 16% și o marjă a profitului brut de 11% în primul semestru al anului 2019 la nivel de Grup, în timp ce ALRO S.A. a înregistrat o marjă EBITDA de 8% în aceeași perioadă a anului 2019. În acestă perioadă complicată, am rămas devotați acționarilor noștri și am distribuit un dividend brut de 0,45756 RON pentru o acțiune pentru exercițiul financiar 2018", a adăugat Marian NĂSTASE.
Grupul ALRO și-a continuat strategia sa de a atinge statutul de Fabrica Verde, a Generației Viitoare, Inovatoare și Durabilă, cu ținta de aproape de zero deșeuri și emisii. Un pas important în cadrul strategiei ALRO de a deveni o companie mai verde, mai sustenabilă și mai eficientă din punct de vedere energetic este reprezentat de acordul semnat cu Aluminium Pechiney, parte din Rio Tinto Aluminium („RTA”) în septembrie 2018 pentru care primele rezultate sunt vizibile, având în vedere că în primul semestru al anului 2019 au fost date în folosință primele cinci cuve de electroliză dotate cu tehnologia AP12LE. Anul acesta, ALRO intenționează să pună în funcțiune 32 de cuve de electroliză bazate pe tehnologia AP12LE.
„Pe baza experienței noastre vaste în producerea de aluminiu, facem ceea ce promitem folosind o abordare pas cu pas, pentru a obține un maximum de eficiență pentru clasa noastră industrială”, a declarat Gheorghe DOBRA, Director General ALRO. „Standardele privind cele mai bune tehnici disponibile din industria aluminiului stabilite de Uniunea Europeană s-au implementat la ALRO, prin intermediul proiectului AP12LE Technology semnat cu RTA. Acest lucru arată angajamentul nostru de a acționa ca lider pentru industria noastră, în timp ce implementăm tehnologii inovatoare pentru a ne optimiza în continuare operațiunile și pentru a fi cei mai buni în industria aluminiului”, a adăugat Gheorghe DOBRA.
Evoluția pieței
În prima jumătate a anului 2019, cotația LME și-a continuat evoluția descendentă de la finalul anului 2018, fapt reflectat într-un preț mediu de 1.826 USD/tonă pentru perioada de șase luni încheiată la 30 iunie 2019, față de prețul mediu de 2.209 USD/tonă înregistrat în aceeași perioada a anului 2018. În S1 2019, valoarea cea mai ridicată a LME a fost de 1.923 USD/tonă, în luna martie 2019, în timp ce valoarea cea mai mare pentru S1 2018 a fost de 2.603 USD/tonă în luna aprilie 2018.
În primele șase luni ale anului 2019, piața internațională a continuat să fie fragilă, cotațiile în scădere ale LME și prețurile mai mari ale materiilor prime fiind influențate și de mai mulți factori, cum ar fi: riscul unor volume mai mari produse de către China, politicile SUA privind tarifele impuse în ceea ce privește aluminiul, precum și instituirea de noi posibile bariere, reducerile de capacitate ale Alunorte, incertitudinile macro-economice, deficitul de aluminiu estimat la nivel internațional pentru anul 2019 etc. De asemenea, industria aluminiului a fost afectată și de impredictibilitatea politică în creștere la nivel global în ceea ce privește legislația și reglementările, taxele și impozitele, protecția mediului, prețurile și alocările pentru certificatele de CO2și pentru certificatele verzi.
Pe plan local, asigurarea necesarului de energie rămâne, în continuare, dificilă, aproximativ 40% din consumul național de electricitate fiind acoperit prin intermediul tranzacțiilor efectuate pe Piața pentru Ziua Următoare (PZU), fapt ce cauzează distorsiuni ale prețurilor. Fiind o piață extrem de volatilă, prețurile spot au atins niveluri extrem de ridicate, cu impact negativ asupra consumatorilor finali în general, și asupra celor energo-intensivi, în special. În plus, în România nu există compensații pentru emisii indirecte sau pentru un profil de consum de energie în bandă care ajută Sistemul Energetic Național, așa cum se întâmplă în alte țări care au companii care activează în industria aluminiului.
Analiza financiară și operațională
Condițiile nefavorabile ale pieței, respectiv cotația LME redusă, precum și costurile mai mari ale materiilor prime care nu sunt sub controlul Grupului ALRO, au afectat rezultatele financiare aferente primului semestru al anului 2019. Astfel, Grupul a raportat un nivel mai mare cu 11% al costurilor bunurilor vândute în primul semestru al anului 2019, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2018 (S1 2019: 1.342.519 mii RON față de S1 2018: 1.207.340 mii RON), în principal din cauza prețului extrem de ridicat al energiei electrice. Vânzările consolidate din prima jumătate a anului 2019 au fost de 1.506.218 mii RON, o scădere comparativ cu nivelul raportat în perioada similară a anului 2018 (respectiv 1.563.610 mii RON). Vânzările ALRO au fost de 1.330.783 mii RON în primul semestru 2019 (S1 2018: 1.376.854 mii RON).
Profitul net al Grupului pentru prima jumătate a anului 2019 a fost de 79.708 mii RON, un nivel mai mic comparativ cu S1 2018, când a fost de 154.151 mii RON. La rândul său, ALRO a raportat o pierdere netă de 1.481 mii RON față de un profit net de 161.169 mii lei în aceeași perioadă a anului trecut.
Grupul ALRO a înregistrat în primul semestru al anului 2019 o producție totală de aluminiu primar de 142.667 tone, un nivel mai mic comparativ cu cel raportat în aceeași perioadă a anului trecut (S1 2018: 144.962 tone). Producția de aluminiu procesat pentru primul semestru 2019 s-a redus comparativ cu primul semestru al anului 2018 (S1 2019: 54.575 tone față de S1 2018: 55.839 tone).
Evenimente semnificative
ALRO a reciclat peste 400.000 tone de deșeuri de aluminiu
În concordanță cu practicile la nivel mondial privind limitarea și diminuarea amprentei asupra mediului, crearea de valoare prin gestionarea de activități comerciale durabile și urmărirea realizării de unități de producție cât mai ecologice în industria aluminiului, ALRO s-a concentrat asupra creșterii capacității Eco-Topitoriei, ceea ce va reduce pe viitor și povara costurilor ridicate cu energia. În acest fel, în S1 2019, Compania a reușit să atingă un nivel de 400.000 tone de deșeuri de aluminiu reciclate și retopite până în acest moment, din care 30.000 de tone în noua Eco-Topitorie și 370.000 tone în Secția Turnătorie existentă. ALRO urmărește să crească și mai mult capacitatea de procesare a Eco-Topitoriei pentru a atinge o capacitate totală de procesare a deșeurilor de 100.000 tone pe an, până în 2020.
O nouă investiție în Sierra Leone
Filiala Grupului, SMHL intenționează să înceapă în S2 2019 un proiect pentru construcția unei instalații de trihidrat de alumină cu o capacitate de 200.000 de tone pe an („proiectul ATH”). În februarie 2019 a fost încheiat și aprobat de către acționarii SMHL un studiu de pre-fezabilitate și a fost început un studiu de fezabilitate financiar-bancar, care va continua până la sfârșitul anului 2019. Ca parte a acestui studiu de fezabilitate, SMHL a întreprins în 2019 programe de explorare ample în partea nordică a zonei sale de concesiune pentru a stabili rezervele de bauxită conform JORC și resursele minerale adecvate proiectului ATH. Investițiile totale realizate pentru acest proiect în S1 2019 sunt de 0,4 milioane USD. Pentru demararea implementării acestui nou proiect de investiții, compania a semnat un acord tripartit sub forma unui Memorandum între Afreximbank, SMHL și Guvernul Sierra Leone în data de 21 iunie 2019.
Aceste rezultate financiare sunt disponibile într-un document separat pe site-ul Web al Companiei, Categoria Relații cu Investitorii, Secțiunea Raportări financiare.
1 EBITDA: reprezintă profit înainte de impozitare, de alte câștiguri și pierderi financiare, de amortizare și depreciere;
2 Rezultatul net ajustat reprezintă rezultatul net plus/(minus) cheltuiala/(venit) cu/din deprecierea imobilizărilor, plus/ (minus) pierdere/(caștig) din instrumente financiare derivate care nu se califica pentru aplicarea contabilității de acoperire a riscurilor, plus/(minus) cheltuieli/(venit) cu/din impozitul pe profit amânat.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați:
Florența Ghiță
București
Telefon: +40 744 644 004
E-mail: investor.relations@alro.ro
Note către editori:
Grupul ALRO
Companiile care fac parte din Grupul ALRO sunt: ALRO S.A. - producătorul de aluminiu, Alum S.A. - producătorul de alumină, Sierra Mineral Holdings I, Ltd. - societatea de extracție a bauxitei, Vimetco Extrusion S.R.L. – producător de aluminiu extrudat, Conef S.A. – societate de tip holding și de management, Global Aluminium Ltd. - societate de tip holding și Bauxite Marketing Ltd - marketing. Având această structură, Grupul a creat un lanț de producție integrat, asigurând materiile prime pentru ALRO.
ALRO
ALRO este o subsidiară a Vimetco N.V., companie globală de aluminiu primar și procesat, integrată pe verticală. ALRO este unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integrați pe verticală din Europa, după capacitate, având o capacitate de producție instalată de 265.000 tpa.
Principalele piețe de desfacere pentru produsele ALRO sunt Uniunea Europeană, dar Compania are exporturi și în SUA și Asia. Combinatul este certificat cu ISO 9001 pentru managementul calității și are certificatele NADCAP și EN 9100 pentru unitățile de producție pentru industria aerospațială, produsele sale respectând standardele de calitate pentru aluminiul primar ale Bursei de Metale din Londra (London Metal Exchange – LME), cât și standardele internaționale pentru produsele laminate plate.
Începând cu data de 18 martie 2019, Comitetul Indicilor al Bursei de Valori București a aprobat includerea ALRO (codul ALR) în BET, indicele principal al pieței, iar în BET-TR, versiunea totală de retur a BET. Indicele BET va include astfel 16 societăți, care este prima dată în istoria pieței locale de capital și reprezintă o diversificare fără precedent a sectoarelor reflectate de indice. Acțiunile ALRO au fost listate la Bursa de Valori București din octombrie 1997, iar în urma acestei decizii, ALRO devine prima companie din industria aluminiului prezentă în cei doi indici.