ALRO a înregistrat un profit net consolidat de 125 de milioane de lei in T1 2018
Mar, 15/05/2018 - 08:59
Informații financiare și operaționale:
- Profit net în valoare de 125 de milioane de lei în T1 2018, comparativ cu un profit net de 90 de milioane de lei, în T1 2017
- Cifra de afaceri de 749 de milioane de lei în T1 2018, comparativ cu 681 milioane de lei, în T1 2017
- Rezultat operațional (EBIT) de 101 milioane de lei în T1 2018, comparativ cu 119 milioane de lei, în T1 2017
- Vânzări de aluminiu primar de 33.000 de tone în T1 2018, comparativ cu 31.000 de tone, în T1 2017
- Vânzări de aluminiu procesat de 27.000 de tone în T1 2018, comparativ cu 29.000 de tone, în T1 2017
Slatina, 15 mai 2018 - ALRO SA (BVB: ALR, "Compania" sau "ALRO"), unul dintre cei mai mari producători integrati pe verticală din Europa, după capacitate, anunță astăzi rezultatele financiare consolidate pentru primul trimestru al anului 2018. Grupul ALRO a înregistrat în T1 2018 un profit net de 125 de milioane de lei, comparativ cu un profit net de 90 de milioane de lei, în T1 2017. Cifra de afaceri a Grupului a crescut în T1 2018 la 749 milioane de lei, comparativ cu 681 milioane de lei, în T1 2017.
„În primul trimestru al anului 2018 am continuat să punem în aplicare un program puternic de investiții menit să optimizeze calitatea producției și a produselor, reducând în același timp consumurile",a declarat Marian Năstase, președintele Consiliului de Administrație al ALRO. „Îmbunătățirea semnificativă a prețului aluminiului a avut un impact pozitiv asupra rezultatelor noastre financiare, însă trebuie să continuăm să luăm toate măsurile necesare pentru a menține Grupul cât mai eficient posibil. Aceasta strategie ne-a ajutat atunci când cotația LME a înregistrat scăderi majore și aduce, de asemenea valoare adăugată semnificativă pentru toți acționarii noștri de fiecare dată când prețurile pieței cresc".
În primul trimestru al anului 2018, piața internațională a aluminiului a continuat tendința înregistrată în a doua jumătate a anului 2017, cotația și cererea de aluminiu crescand semnificativ, cotația medie LME fiind de 2.159 USD/tonă, față de 1.851 USD/tonă în T1 2017.
Grupul ALRO a continuat să se axeze pe furnizarea de produse cu valoare adăugată mare și foarte mare, atât în segmentele de aluminiu primar, cât și în cele de aluminiu procesat. Ca urmare a unei piețe a aluminiului în revenire, vânzările totale au atins nivelul de 749 de milioane de lei (198 milioane de dolari) în T1 2018, comparativ cu 681 milioane de lei (180 de milioane de dolari), în T1 2017.
Grupul și-a continuat strategia de dezvoltare pe termen lung, investind în T1 2018 aproximativ 41 milioane de lei în noi tehnologii și procese menite să crească eficiența totală. Astfel, Grupul s-a axat pe proiecte de cercetare pentru aplicații industriale de înaltă calificare, pe îmbunătățirea tehnologiei de hidroxid de aluminiu, proiect co-finanțat de Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020 și pe înlocuirea unor echipamentele existente pentru a susține nivelul producției bugetate.
Strategia de dezvoltare implementată la nivelul Grupului s-a dovedit a fi de succes, toate companiile din Grupul ALRO înregistrând profituri anul trecut. La 27 aprilie 2018, ALRO și-a informat acționarii și investitorii privind distribuirea dividendelor pentru exercițiul financiar 2017, când a fost aprobat un dividend brut în valoare de 0,53523 RON/acțiune în beneficiul acționarilor ALRO.
Aceste rezultate financiare sunt disponibile într-un document separat pe site-ul web al companiei, Categoria Relații cu Investitorii, Secțiunea Raportări Financiare.
Cifrele pentru Grupul ALRO incluse în acest comunicat de presă sunt raportate în conformitate cu Standardul Internațional de Contabilitate 34 Raportări financiare interimare, așa cum a fost adoptat de Uniunea Europeană.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați:
Florența Ghiță
București
Phone: +40 744 644 004
Email: investor.relations@alro.ro
Note către editori:
ALRO
Alro este o subsidiară a Vimetco N.V., companie globală de aluminiu primar și procesat, integrată pe verticală. Alro este unul dintre cei mai mari producători integrați pe verticală din Europa, după capacitate, având o capacitate de producție instalată de 265.000 tpa.
Principalele piețe de desfacere pentru produsele Alro sunt Uniunea Europeană, dar Compania are exporturi și în SUA și Asia. Combinatul este certificat cu ISO 9001 pentru managementul calității și are certificatele NADCAP și EN 9100 pentru unitățile de producție pentru industria aerospațială, produsele sale respectând standardele de calitate pentru aluminiul primar ale Bursei de Metale din Londra (London Metal Exchange – LME), cât și standardele internaționale pentru produsele laminate plate.
Grupul ALRO
Companiile care fac parte din Grupul Alro sunt: Alro S.A. - producătorul de aluminiu, Alum S.A. - producătorul de alumină, Sierra Mineral Holdings I, Ltd. - societatea minieră de extracție de bauxită, Vimetco Extrusion S.R.L. – procesator produse extrudate, Conef S.A. – administrarea portofoliului de acțiuni ale Alro, Global Aluminium Ltd. - entitate de tip holding și Bauxite Marketing Ltd. Având această structură, Grupul a creat un lanț de producție integrat, asigurând materiile prime pentru Alro.