Raport curent intocmit in baza art. 226 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 si art. 113, A, lit. b) din Regulamentul nr. 1/2006 al C.N.V.M.

Mie, 06/27/2012 - 18:10

Prin prezentul raport curent va informam despre convocarea Adunarii Generale Ordinare si Adunarii Generale Extraordinare a S.C. Alro S.A.:

I.Prin Hotararea nr. 949 adoptata in sedinta Consiliului de Administratie din 27 iunie 2012, Consiliul de administratie al societatii Alro S.A. (denumita in continuare “Societatea”), cu sediul in Slatina, str. Pitesti nr.116, jud. Olt, Romania, inmatriculata in Registrul Comertului sub nr. J28/8/1991, C.U.I. RO 1515374, in temeiul art. 117 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile ulterioare, a decis convocarea Adunarii Generale Ordinare si Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor inscrisi in Registrul Actionarilor Societatii la finele zilei de 20 iulie 2012, considerata data de referinta, pentru data de 1 august 2012, la orele 11.00 si, respectiv, orele 11.30, la sediul Societatii din Slatina, str. Pitesti nr.116, jud. Olt, Romania.

In cazul in care, la data mentionata, nu se intruneste cvorumul de prezenta prevazut de Actul constitutiv al Societatii, se convoaca si se fixeaza in temeiul art. 118 din Legea nr. 31/1990, republicata, cea de-a doua Adunare Generala Ordinara si Adunare Generala Extraordinara a Actionarilor pentru data de 2 august 2012, la orele 11.00, respectiv, la orele 11.30 la sediul Societatii din Slatina, str. Pitesti nr.116, jud. Olt, Romania.

II.Ordinea de zi pentru Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor este urmatoarea:

  1. Alegerea auditorului financiarşi stabilirea duratei contractului de audit financiar.
  2. Desemnarea persoanelor imputernicite sa semneze contractul de audit financiar, ca urmare a expirarii contractului de audit financiar la data de 09.08.2012.
  3. Aprobarea imputernicirii domnului Ion Constantinescu pentru efectuarea tuturor formalitatilor necesare in vederea inregistrarii hotararilor Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor.
  4. Aprobarea datei de 20 august 2012 ca data de inregistrare a actionarilor, in conformitate cu dispozitiile art. 238 din Legea nr. 297/2004 privind piata de capital.

III.Ordinea de zi pentru Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor este urmatoarea:

1.   Aprobarea modificarii articolului 18, alin. (2) din Actul constitutiv al Societatii, astfel:

      “(2) Auditorul financiar, ales prin hotarare a Adunarii generale ordinare a actionarilor, este   ......., cu           sediul in ......., inregistrata la Registrul Comertului sub nr. ......., CUI ........”

      Actul constitutiv al Societăţii se va completa cu datele auditorului financiar ales de Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor.

2.  Aprobarea imputernicirii domnului Ion Constantinescu pentru efectuarea tuturor formalitatilor        necesare in vederea inregistrarii hotararilor Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor,       inclusiv pentru semnarea Actului Constitutiv modificat conform hotararii luate in sedinta       Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor.

      3.  Aprobarea datei de 20 august 2012 ca data de inregistrare a actionarilor, in conformitate cu          dispozitiile art. 238 din Legea nr. 297/2004 privind piata de capital.

Unul sau mai multi actionari care detin, individual sau impreuna cel putin 5% din capitalul social, au dreptul de a introduce puncte pe ordinea de zi a Adunarii Generale Extraordinare si Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor (fiecare punct nou va fi insotit de o justificare sau de un proiect de hotarare propus spre adoptare de Adunarea Generala) si de a prezenta proiecte de hotarare pentru punctele incluse sau propuse spre a fi incluse pe ordinea de zi a Adunarii Generale Ordinare si Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor, in termen de cel mult 15 zile de la data publicarii prezentului convocator, respectiv pana cel tarziu la data de 16 iulie 2012.

Aceste drepturi vor fi exercitate numai in scris.

IV. Actionarii au dreptul sa adreseze intrebari privind punctele de pe ordinea de zi mai sus mentionata, raspunsurile urmand a fi publicate pe pagina de Internet a societatii www.alro.ro Intrebarile vor fi depuse sau expediate la sediul societatii astfel incat sa fie inregistrate la registratura societatii pana cel tarziu la data de 25 iulie 2012, orele 15.00, in plic inchis, cu mentiunea scrisa in clar si cu majuscule “PENTRU ADUNAREA GENERALA ORDINARA si ADUNAREA GENERALA EXTRAORDINARA A ACTIONARILOR DIN 01/02.08.2012”.

V.Actionarii inregistrati la data de referinta isi pot exercita dreptul de a participa si de a vota in Adunarea Generala Ordinara si Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor direct, prin corespondenta sau prin reprezentant cu procura speciala.

VI.In cazul in care actionarii isi desemneaza reprezentanti pentru a participa si vota in cadrul Adunarii Generale Ordinare si Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor, notificarea desemnarii acestora va fi transmisa societatii numai in scris.

VII.Formularele de buletin de vot prin corespondenta si formularele de procuri speciale pentru reprezentarea actionarilor in Adunara Generala Ordinara si Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor se pot obtine de la sediul societatii, precum si de pe pagina de Internet a societatii www.alro.ro.

VIII.Dupa completare, buletinele de vot prin corespondenta, in limba romana, cu legalizare de semnatura de catre un notar public, impreuna cu o copie a actului de identitate – pentru persoanele fizice si o copie a certificatului de inregistrare si Certificatul constatator, in original, emis cu maxim 30 de zile inainte de prima adunare sau documentele echivalente emise de autoritatile competente din tara rezidenta a actionarului – persoana juridica vor fi depuse sau expediate, in original, la sediul societatii astfel incat sa fie inregistrate la registratura societatii pana cel tarziu la data de 30 iulie 2012, orele 09.00, in plic inchis, cu mentiunea scrisa in clar si cu majuscule “VOT PRIN CORESPONDENTA PENTRU ADUNAREA GENERALA ORDINARA si ADUNAREA GENERALA EXTRAORDINARA A ACTIONARILOR DIN 01/02.08.2012”.

IX.Buletinele de vot prin corespondenta care nu sunt primite in forma si in termenul stipulat la art. VIII din prezentul convocator nu vor fi luate in calcul pentru determinarea cvorumului de prezenta si vot precum si la numaratoarea voturilor in Adunara Generala Ordinara si Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor.

X.Procurile speciale pentru Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor, in limba romana, vor fi depuse sau expediate, in original, la sediul societatii astfel incat sa fie inregistrate la registratura societatii pana cel tarziu la data de 30 iulie 2012, orele 09.00, in plic inchis, cu mentiunea scrisa in clar si cu majuscule “PENTRU ADUNAREA GENERALA ORDINARA A ACTIONARILOR DIN 01/02.08.2012”. Procurile speciale pentru Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor, in limba romana, vor fi depuse sau expediate, in original, la sediul societatii astfel incat sa fie inregistrate la registratura societatii pana cel tarziu la data de 30 iulie 2012, orele 09.30, in plic inchis, cu mentiunea scrisa in clar si cu majuscule “PENTRU ADUNAREA GENERALA EXTRAORDINARA A ACTIONARILOR DIN 01/02.08.2012”. De asemenea, procurile se pot transmite prin e-mail, la adresa cstoian@alro.ro urmand a fi transmise/depuse in original conform celor aratate mai sus.

XI.Procurile speciale care nu sunt primite in termenul stipulat la art. X din prezentul convocator nu vor fi acceptate de catre Societate.

XII.Numai persoanele care sunt inregistrate ca actionari la data de referinta au dreptul de a participa si de a vota in cadrul Adunara Generala Ordinara si Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor din data de 01/02 august 2012 personal, prin reprezentant sau prin corespondenta.

XIII.Documentele si materialele informative referitoare la subiectele aflate pe ordinea de zi, precum si proiectele de hotarari pentru punctele de propuneri de ordinea de zi, formularele de bulletin de vot prin corespondenta si de procura speciala pentru reprezentarea actionarilor in Adunarea Generala Ordinara si in Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor precum si Regulamentul pentru exercitarea dreptului de vot in Adunarile Generale de catre actionarii S.C. Alro S.A. Slatina, se afla la dispozitia actionarilor la sediul Societatii din Slatina, str. Pitesti, nr. 116, jud. Olt, Romania si sunt postate pe pagina de Internet a societatii www.alro.ro incepand cu data de 29 iunie 2012.

XIV.Informatii suplimentare se pot obtine la tel. 0249-434.302.

 

Frank MUELLER   Gheorghe DOBRA
Președintele Consiliului de Administrație Director General

270612_Raport curent conv. AGEA AGOA 01.08.2012 Alro
27.09.2024