Grupul ALRO a înregistrat o cifră de afaceri de 2,78 miliarde RON în 2019

Vin, 03/27/2020 - 09:47

GRUPUL ALRO

Indicator       2019      2018
Producția de aluminiu primar (tone) 280.326  282.810 
Producția de aluminiu prelucrat (tone) 104.614  100.501 
Producția de alumină (tone) 460.911  571.772 
Producția de bauxită (tone)1.883.863  1.938.461 
Vânzări (mii RON)2.777.801    2.982.501 
EBITDA¹ (mii RON)   247.206       485.694 
Marja EBITDA (%)          9%           16%
Rezultat net ajustat2 (mii RON)  (53,336)      249.078
Rezultat net (mii RON)  (67.237)      235.327 

 

Slatina, 27 Martie 2020 – ALRO S.A. (BVB: ALR, “Compania” sau “ALRO”), unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integrați pe verticală din Europa, dupa  capacitatea de producție, anunță astăzi rezultatele financiare consolidate și individuale pentru anul financiar 2019. Grupul ALRO a înregistrat o cifră de afaceri de 2,78 miliarde RON, în ușoară scădere față de perioada similară din 2018, respectiv 2,98 miliarde RON, în principal ca urmare a condițiilor nefavorabile ale pieței internaționale și naționale. În 2019, Grupul a înregistrat o pierdere netă de 67 de milioane RON, comparativ cu un profit net de 235 milioane RON, în 2018. Scăderea semnificativă a rezultatelor financiare reprezintă o consecință directă a tendinței descendente continue a prețului aluminiului (“LME”) și a condițiilor dure care au marcat piața internațională (inclusiv politicile guvernului SUA cu privire la tarifele de aluminiu impuse, războiul comercial dintre SUA-China, negocierile în jurul Brexit, costuri mai mari pentru utilități și pe segmentul aluminei, cu rafinăria de alumină Norsk Hydro Alunorte, care si-a reluat producția), precum și piața locală unde Compania a fost nevoită să se confrunte cu prețuri crescute, în special pentru energie, care a continuat să raporteze niveluri ridicate în 2019.

"Ca răspuns la circumstanțele nefavorabile din piață, cu un preț al aluminiului care a înregistrat o scădere de 15% în 2019 comparativ cu 2018, cu o piață de alumină care a fost afectată de excedentul de producție, ceea ce a condus la scăderea prețurilor de vânzare, prețurile mai mari ale utilităților (energie și gaz) în 2019 față de 2018 și prețurile de achiziție în creștere pentru 2020, a fost implementat un program anti-criză care conține reduceri de costuri și măsuri de optimizare a fluxurilor de numerar în semestrul al doilea al anului 2019 și pentru anul 2020”, a declarat Marian NĂSTASE, președintele Consiliului de Administrație al ALRO. “Am amânat investițiile, cu excepția celor aferente mentenanței CAPEX și pe cele obligatorii din punct de vedere conformității cu cerințele de mediu și al eficienței energetice, am redus nivelului stocurilor, am redus nivelurile achizițiilor de deșeuri de aluminiu în linie cu cererea de produse laminate plate. În plus, am redus și nivelul materiilor prime, am limitat producția de aluminiu electrolitic prin micșorarea intensității energetice și am amânat unele reparații capitale ale cuvelor, împreună cu o schimbare a structurii mixului de vânzări prin creșterea cantității de produse cu valoare adăugată foarte mare. Toate aceste măsuri ne-au ajutat să ne limităm pierderile aferente anului 2019”. 

Condiții de piață

În 2019,  tendința reflectată până în 2018 a continuat, iar piața globală a arătat fragilitate, fiind marcată de incertitudini precum riscurile producției mai mari și capacitatea în exces subvenționată de stat în China, atât pentru aluminiu primar, cât și pentru cel prelucrat; tarifele la aluminiu ale guvernului SUA și noile politici referitoare la potențiale bariere impuse; reluarea activității Alunorte; incertitudinea macroeconomică; politici privind schimbările climatice, actualizări Brexit etc. Încetinirea cererii și efectul războiului comercial SUA-China au fost vizibile în special pentru Germania, inima Europei, alături de scăderea accentuată a industriei auto, care a fost perturbată și de noile reguli UE privind emisiile și o tendința de îndreptare către vehiculul electric. În afara Germaniei, tabloul de ansamblu ilustrează în mod clar o cerere mai slabă din partea furnizorilor de piese și componente ale industriei de producție nemțești, dar o cerere susținută din partea construcțiilor, transporturilor, sectorului nautic și al dozelor de aluminiu. 

Mai mult, în 2019, industria aluminiului a fost unul dintre principalii jucători, la nivel global, în privința legislației și reglementărilor, impozitelor, protecției mediului, CO2, prețurilor și alocărilor de certificate verzi. Ca o consecință directă, cotațiile prețului aluminiului a scăzut, în timp ce prețurile materiilor prime au crescut, cu un impact direct asupra rezultatelor financiare ale tuturor marilor companii din industria aluminiului. În 2019, LME și-a continuat tendința de scădere apărută la sfârșitul anului 2018, ducând la un preț mediu în 2019 de 1.791 USD/ tonă față de prețul mediu LME înregistrat în 2018 de 2.110 USD / tonă și 1.969 USD / tonă în 2017.

Cu toate acestea, aluminiul rămâne unul dintre cei mai puternici vectori pentru decarbonizarea economiei, cu un rol din ce în ce mai mare în soluțiile de mobilitate (mașini electrice), transport de mărfuri (containere feroviare din aluminiu), în dezvoltarea unor soluții variate pentru regenerabile (rame din aluminiu pentru panouri solare) și clădiri mai ușoare, mai eficiente energetic. De asemenea, „Pactul Ecologic European”, care va poziționa Europa ca lider global în lupta împotriva schimbărilor climatice, pe baza studiilor de impact care sunt în curs sau sunt pe cale de a fi lansate la nivel european și al statelor membre, se va reafirma importanța aluminiului ca vector de decarbonizare și unul dintre elementele cheie pentru realizarea obiectivelor aferente 2030 și 2050.

La nivel național, principalul factor de influență asupra activității ALRO în 2019 a fost reprezentat de prețul ridicat al energiei ca urmare a creșterii taxelor pe energie și a majorării semnificative a prețurilor la emisiile de CO2.

Cu toate acestea, la sfârșitul lunii decembrie 2019, Guvernul României a emis o Ordonanță de urgență pentru modificarea OUG nr.115/2011 prin care și-a luat angajamentul să implementeze o schemă de ajutor de stat pentru a compensa intreprinderile puternic afectate de implementarea directivei UE-ETS (Sistemul de Tranzacționare a emisiilor din UE), preluate în prețurile energiei.

Pentru ALRO, precum și pentru companii din alte 15 sectoare industriale românești și 8 opt subsectoare, aceste compensații au rolul de a contracara impactul prețului ridicat al energiei asupra costurilor totale. Mai mult, sursa fondurilor pentru compensarea efectivă provine din licitația certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră atribuite liber de Uniunea Europeană României. Prin urmare, schema este susținută direct de acest mecanism implementat pe teritoriul Uniunii Europene și nu afectează restul consumatorilor români.

Analiză financiară și operațională

În 2019, Grupul a raportat un EBIT în scădere, în valoare de 99 de milioane RON, comparativ cu 361,8 milioane RON, în 2018. O scăderere similară a fost înregistrată și de ALRO, societatea-mamă, care a înregistrat un EBIT negativ de 88,6 milioane RON în 2019, comparativ cu un EBIT pozitiv de 274,5 milioane RON în 2018. În 2019, Grupul a reușit să genereze fluxuri de numerar pozitive din activitățile sale operaționale, în valoare de 97,5 milioane RON.

În ceea ce privește costul mărfurilor vândute, Grupul a raportat un nivel mai mare cu 10% în 2019 (2019: 2,55 miliarde RON față de 2,3 miliarde RON în 2018), în principal din cauza costurilor mai mari cu utilitățile, care au fost în linie cu prețurile de pe platformele OPCOM.

În 2019, Grupul ALRO a raportat o producție totală de aluminiu turnat de 280.326 tone, un nivel ușor mai scăzut comparativ cu cel raportat în 2018 de 282.810 tone. Producția de aluminiu prelucrat a fost mai mare în 2019 decât cea înregistrată în 2018 (2019: 104.614 tone față de 2018: 100.501 tone), ceea ce a fost în conformitate cu strategia Grupului de a-și concentra producția și vânzările pe produsele cu valoare adăugată mare, care au marje mai mari.

În 2019, producția de alumină a fost de 460.911 tone, mai mică cu 19% față de cea raportată în aceeași perioadă a anului trecut, când a fost de 571.772 tone.

Evenimente semnificative

Criza Covid-19 a lovit și industria de aluminiu care a înregistrat o scădere a LME, de la o medie de 1.791 USD/tonă, în decembrie 2019, la 1.686 USD / tonă în februarie 2020. Cu toate acestea, piața aluminiului a înregistrat cotații și mai mici în trecut, o astfel de volatilitate fiind frecvent înregistrată în industrie, astfel încât nivelul corelației dintre evoluția epidemiei și evoluția prețului aluminiului nu poate fi constatată. Grupul ALRO a monitorizat situația încă de la începutul focarului și a luat toate măsurile necesare pentru a limita răspândirea virusului. În acest moment, mai multe țări și-au închis temporar granițele pentru persoane fizice (cu exceptia Italiei care a închis granițele atât pentru persoane fizice, cât și pentru transportul de bunuri) provocând o anumită reducere și perturbări temporare ale livrărilor din România spre exterior și pentru importurile unor materiale din țările afectate. Livrările de aluminiu primar sunt mai puțin afectate datorită faptului că cei mai importanți clienți ai ALRO  își continuă activitatea cu perturbări semnificativ mai mici decât clienții care sunt activi în zona de  produse prelucrate . Grupul rămâne alert pentru a găsi cele mai bune soluții de a menține încetinirea potențială la niveluri minime.

În martie 2020, ALRO a primit din partea Comisiei pentru Comerț Internațional a Statelor Unite o notificare potrivit căreia o petiție pentru stabilirea tarifelor antidumping pentru anumite produse din aluminiu provenite din 18 țări, inclusiv România a fost primită de către Departamentul de Comerț al Statelor Unite.  Petiția este depusă de Asociația Aluminiului din SUA și se referă la table de aluminiu cu dimensiuni cuprinse între 0,2 mm și 6,3 mm realizate din aliaje comune (seria 1xxx, 3xxx și 5xxx). În ceea ce privește tablele de origine română, produse de ALRO, tariful antidumping pentru care a fost solicitată evaluarea de către Departamentul de Comerț al SUA este de 56,22%, cu aplicare prospectivă. ALRO consideră că această petiție este nefondată și calculele care se află în spatele ei sunt eronate și intenționează să-și apere poziția sa în fața autorităților americane implicate. Petiția nu are implicații referitoare la anii trecuți și, din analiza preliminară efectuată, nu reiese că performanța ALRO va fi afectată semnificativ în 2020 de un rezultat negativ al acestei petiții. Compania lucrează activ pentru a diminua orice impact negativ pe care l-ar putea întâmpina dacă petiția ar fi soluționată nefavorabil.  

Aceste rezultate financiare sunt disponibile într-un document separat pe site-ul Companiei, categoria Relații cu Investitorii, secțiunea Adunarea acționarilorhttp://www.alro.ro/adunarea-actionarilor-0 

1 EBITDA:  profit înainte de dobânzi, impozite, depreciere și amortizare. 

2 Rezultatul net ajustat: rezultatul net al Companiei plus/(minus) pierdere/(câștig) din instrumente financiare derivate care nu se califică pentru aplicarea contabilității de acoperire a riscurilor, plus/(minus) impozitul pentru profit amânat.

Cifrele incluse în acest comunicat de presă sunt auditate și prezintă rezultatele financiare individuale ale ALRO și consolidate ale Grupului ALRO raportate în conformitate cu ordinul Ministrului Finantelor Publice nr. 2844/2016, cu modificările ulterioare care este în conformitate cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) adoptate de Uniunea Europeană, cu excepția IAS 21 Efectele variației cursurilor de schimb valutar cu privire la moneda funcțională, a prevederilor IAS 20 Contabilitatea subvențiilor guvernamentale cu privire la recunoașterea veniturilor din certificate verzi, cu excepția IFRS 15 Venituri din contractele cu clienții cu privire la veniturile din taxe de conectare la rețeaua de distribuire. Aceste excepții nu afectează conformitatea situațiilor financiare ale Grupului ăi Societății cu IFRS.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați:

www.alro.ro

Florența Ghiță

București

Telefon: +40 744 644 004

Email: investor.relations@alro.ro

Note către editori:

Grupul ALRO

Companiile care fac parte din Grupul ALRO sunt: ALRO S.A. - producătorul de aluminiu, Alum S.A. - producătorul de alumină, Sierra Mineral Holdings I, Ltd. - societatea de extracție a bauxitei, Vimetco Extrusion S.R.L. – producător de aluminiu extrudat, Conef S.A. – societate de tip holding și de management, Global Aluminium Ltd. - societate de tip holding și Bauxite Marketing Ltd - marketing. Având această structură, Grupul a creat un lanț de producție integrat, asigurând materiile prime pentru ALRO.

ALRO

ALRO este o subsidiară a Vimetco N.V., companie globală de aluminiu primar și procesat, integrată pe verticală. ALRO este unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integrați pe verticală din Europa, după capacitate, având o capacitate de producție instalată de 265.000 tpa.

Principalele piețe de desfacere pentru produsele ALRO sunt Uniunea Europeană, dar Compania are exporturi și în SUA și Asia. Combinatul este certificat cu ISO 9001 pentru managementul calității și are certificatele NADCAP și EN 9100 pentru unitățile de producție pentru industria aerospațială, produsele sale respectând standardele de calitate pentru aluminiul primar ale Bursei de Metale din Londra (London Metal Exchange – LME), cât și standardele internaționale pentru produsele laminate plate.

Începând cu data de 18 martie 2019, Comitetul Indicilor al Bursei de Valori București a aprobat includerea ALRO (codul ALR) în BET, indicele principal al pieței, iar în BET-TR, indicele care include si dividendele acordate de companiile din BET. Indicele BET va include astfel 16 societăți, ceea ce este o premieră în istoria pieței locale de capital și reprezintă o diversificare fără precedent a sectoarelor reflectate de indice. Acțiunile ALRO au fost listate la Bursa de Valori București din octombrie 1997, iar în urma acestei decizii, ALRO devine prima companie din industria aluminiului prezentă în cei doi indici.