Alro investește în reducerea dependenței energetice

Lun, 06/13/2016 - 09:49

Slatina, 13 iunie 2016 – Alro S.A. (BVB: ALR, “Compania” sau “Alro”), cel mai mare producător de aluminiu din Europa continentală (exceptând Rusia şi Peninsula Scandinavă) are un program de investiții de peste 53 de milioane de dolari, în 2016. Acesta este axat pe creșterea eficienței energetice și a echipamentelor, extinderea portofoliului, creșterea competitivității și a calității produselor.

“Alro a avut o strategie constantă de scădere a consumurilor de energie, pentru a ne menține eficiența operațională pe o piață internațională extrem de competitivă”, a declarat Gheorghe Dobra, director general al Alro. “Investițiile pe care le-am făcut, atât în echipamente, cât și în cercetare, ne-au permis să atingem unul dintre cele mai înalte niveluri de eficiență energetică posibile în industria aluminiului. În aceste condiții, soluția pentru reducerea suplimentară a consumului a fost investiția în secția de reciclare a deșeurilor de aluminiu, a cărei capacitate intenționăm să o extindem în aces an”.

Compania a inclus în programul de investiții pentru 2016 majorarea capacității de procesare a deșeurilor, de la Turnătoria ECO, în așa fel încât aceasta să ajungă la 90.000 de tone pe an. În plus, Alro investește și în creșterea eficienței energetice a proceselor existente. Măsurile, parte din planul de eficiență energetică al companiei, au fost agreate cu auditorul de eficiență energetică acreditat și notificate către autoritățile competente. În cadrul acestui program, Alro va pune în funcțiune o linie nouă de procesare a deșeurilor de aluminiu, cu o capacitate de 60.000 de tone pe an.

Compania a construit o secție nouă, Topitoria ECO, pentru a asigura o parte din aluminiul lichid din surse alternative, înlocuind parțial, aluminiul produs prin procesul de electroliză, în cadrul căruia este necesar un consum semnificativ de energie electrică. Aceasta în condițiile în care, datorită investițiilor realizate în ultimii 10 ani, Alro a atins 99% din eficiența maximă posibilă pentru sectorul de electroliză. Acest rezultat este prezentat de studiul “Eficiența energetică și emisii de gaze cu effect de seră: Scenarii posibile pentru industria aluminiului”, publicat, anul trecut, de Joint Research Center, la solicitarea Comisiei Europene. Acesta subliniază că Alro a implementat trei din patru faze posibile pentru optimizarea procesului de electroliză și s-a clasat pe locul patru, din 18 combinate din Europa.

Pe lângă proiectele de eficiență energetică, Alro investește, în 2016, și în extinderea portofoliului de clienți, prin creșterea capacităților de producție de la sectorul de aluminiu procesat (table tratate termic, produse placate), precum și în asigurarea continuității și siguranței proceselor tehnologice ale companiei.

În primul trimestru al acestui an, Alro a înregistrat un profit net ajustat* de 41 de milioane de lei, comparativ cu 23 de milioane de lei, în perioada similară din 2015. Cifra de afaceri a companiei a fost de 564 de milioane de lei, în scădere de la 598 milioane de lei, în perioada similară din 2015.

În T1, pe segmentul de aluminiu primar, Alro a înregistrat vânzări mai mari cu 23%, în special datorită livrărilor de bare şi de sârmă, care au crescut cu 4.500 de tone şi, respectiv cu 2.500 de tone. În cadrul segmentului de aluminiu procesat, vânzările au crescut din punct de vedere cantitativ cu 4%, datorită livrărilor de benzi şi table subţiri, care au fost  cu 1.000 de tone mai mari comparativ cu T1 2015.

Profitul net al Alro a crescut, în T1, la 27 milioane de lei, de la 6 milioane de lei, în primul trimestru al lui 2015, o influență importantă venind din diferențele de curs valutar aferente reevaluării împrumuturilor bancare denominate in valută.

*Rezultatul net ajustat reprezintă rezultatul net plus/(minus) cheltuială/(venit) cu/din deprecierea imobilizărilor, plus/(minus) pierdere/(câștig) din instrumente financiare derivate care nu se califică pentru aplicarea contabilității de acoperire a riscurilor, plus/(minus) cheltuieli/(venit) cu/din impozitul pe profit amânat.

Având în vedere impactul semnificativ generat de marcarea la piață a instrumentelor financiare derivate care nu se califică pentru contabilitatea de acoperire, începând cu primul trimestru al anului 2013, Conducerea Companiei a decis că indicatorul, Rezultat net ajustat reprezintă un indicator mult mai relevant pentru a urmări performanța financiară a Companiei.

Cifrele pentru Alro S.A. incluse în acest comunicat de presă reprezintă rezultate financiare trimestriale și sunt raportate în conformitate cu Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1286/2012 cu modificările ulterioare, care este în conformitate cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) adoptate de Uniunea Europeană, cu excepția IAS 21 Efectele variației cursurilor de schimb valutar cu privire la moneda funcțională.

Pentru mai multe informaţii vă rugăm contactaţi:

www.alro.ro

Florenţa Ghiţă

Premium Communication

Bucureşti

Telefon +40 (0) 21 411 01 52

Email florenta.ghita@premiumpr.ro

 

Notă pentru editori:

Alro este o subsidiară a Vimetco N.V., companie globală de aluminiu primar şi procesat, integrată pe verticală. Alro este cel mai mare producător de aluminiu din Europa Continentală(exceptând Rusia şi Peninsula Scandinavică), având o capacitate de producţie instalată de 265.000 tpa.

Principalele pieţe de desfacere pentru produsele Alro sunt Uniunea Europeană (Ungaria, Polonia, Grecia, Germania şi România). Compania are exporturi în SUA şi Asia. Combinatul este certificat pentru conformitate cu ISO 9001 pentru managementul calităţii şi are certificatele NADCAP şi EN 9100 pentru unităţile de producţie pentru industria aerospaţială, precum şi certificatul ISO TS 16949 pentru industria auto, iar produsele sale respecta standardele de calitate pentru aluminiul primar ale Bursei de Metale din Londra (London Metals Exchange – LME), cât şi standardele internaţionale pentru produsele laminate plate.

Conţinutul site-ului www.alro.ronu este încorporat şi nu face parte, în niciun fel, din acest anunţ.