Alro a înregistrat un profit net preliminar de 160 milioane de lei, în 2010

Mar, 02/15/2011 - 23:10

Date financiare şi operaţionale

•    Cifră de afaceri de 1,81 miliarde de lei (570 milioane de dolari)
•    Profit net de 160 milioane de lei (50,5 milioane de dolari)
•    Impozit pe profit de 33,3 milioane de lei şi alte taxe şi impozite de 80 de milioane de lei
•    Program de modernizare pentru creşterea calităţii produselor

Slatina, 15 februarie 2011 – Alro SA (BVB: ALR), cel mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, a înregistrat un profit net preliminar, neconsolidat de 160,44 milioane de lei (aproximativ 50,48 milioane de dolari), în comparaţie cu 78 milioane de lei, înregistrat în 2009, conform Standardelor Româneşti de Contabilitate (RAS). Compania a raportat o cifră de afaceri preliminară, neconsolidată de 1,81 miliarde de lei (570 milioane de dolari), în comparaţie cu 1,41 miliarde de lei, în 2009. Alro a înregistrat impozit pe profit pentru 2010 în valoare de 33,37 milioane de lei şi 80 de milioane de lei reprezentând alte taxe şi impozite.

„Alro s-a consolidat, atât din punct de vedere tehnologic, cât şi financiar şi a beneficiat de revenirea treptată, dar continuă a pieţei internaţionale”, a declarat Gheorghe Dobra, Directorul General al Alro Slatina. „Încă din 2008, am implementat strategia de reducere a cheltuielilor şi, ca urmare, avem o structură stabilă şi competitivă a costurilor. Pe această bază, am reuşit să profităm de îmbunătăţirea condiţiilor de pe piaţa internaţională şi să beneficiem de un preţ LME mai mare decât în 2009. Suntem, în continuare, pregătiţi să luăm toate măsurile necesare, în funcţie de evoluţia contextul internaţional”.

Anul trecut, preţul aluminiului la Bursa Metalelor de la Londra (LME) a crescut până la aproximativ 2.450 dolari pe tonă, în comparaţie cu maximul de circa 2.200 de dolari pe tonă atins cu un an înainte. Mai mult, în 2010, preţul LME nu a scăzut sub 1.800 de dolari pe tonă, în timp ce, în 2009, acesta a ajuns un minim de 1.600 de dolari pe tonă.

În 2010, Alro a înregistrat o producţie totală de aluminiu primar de aproximativ 241.000 tone, în timp ce programul de investiţii a fost de 8,8 milioane de dolari. Compania a continuat investiţiile pentru creşterea capacităţii de producţie a sârmei, pentru reducerea consumului de utilităţi şi pentru consolidarea eficienţei combinatului. Mai mult, investiţiile au dus şi la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru angajaţi.

Rezultatele financiare pentru 2010 reflectă strategia de reducere a costurilor implementată de companie pe parcursul anului financiar anterior. Alro şi-a asigurat materia primă prin redeschiderea rafinăriei de alumină din Tulcea, a obţinut o bună structură a costurilor prin renegocierea contractelor cu furnizorii şi a finalizat procesul de restructurare a creditelor. Anul trecut, Alro a semnat împrumutul sindicalizat cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), pentru refinanţarea unei mari părţi din datoria existentă a companiei. BERD a acordat 75 milioane de dolari, iar 105 milioane de dolari au fost sindicalizaţi către bănci comerciale.

Pentru mai multe informaţii vă rugăm contactaţi:
www.alro.ro

Florenta Ghita
Premium Communication
Bucureşti    Telefon +40 (0) 21 411 01 52
Email florenta.ghita@premiumpr.ro

Despre Alro
Alro este o subsidiară a Vimetco N.V., companie globală de aluminiu primar şi procesat, integrată pe verticală. ALRO este cel mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, având o capacitate de producţie instalată de 265.000 tpa.

Principalele pieţe de desfacere pentru produsele ALRO sunt Uniunea Europeană (Ungaria, Polonia, Grecia, Germania şi România). Compania are exporturi şi în Statele Unite şi Asia. Combinatul este certificat cu ISO 9001 pentru managementul calităţii şi are certificatele NADCAP şi EN 9001 pentru unităţile de producţie pentru industria aerospaţială, produsele sale respectând standardele de calitate pentru aluminiul primar ale Bursei de Metale din Londra (London Metals Exchange – LME), precum şi standardele internaţionale pentru produsele laminate plate.