Producţie > Protecţia Mediului

Mediu

De asemenea, Alro S.A. a dezvoltat programe de monitorizare automată a factorilor de impact asupra mediului înconjurător în colaborare cu Agenţia Guvernamentală de Protecţie a Mediului şi cu Direcţia de Sănătate Publică. A fost desemnat un ofiţer de protecţie a mediului pentru fiecare divizie a Companiei. În 2006 Alro SA a primit Autorizaţia integrată de mediu, devenind astfel prima companie din regiune şi printre primele 10 mari companii din ţară care au obţinut această autorizaţie, valabilă timp de 10 ani, în semn de recunoaştere a puternicului său plan de investiţii pe termen lung, a cărui valoare prezentă depăşeşte 20 de milioane USD. Autorizaţia de mediu certifică faptul că toate emisiile produse de Companie sunt în deplină concordanţă cu standardele Uniunii Europene.

Alro a înlocuit tehnologia de epurare umedă a gazelor cu conţinut de fluor cu tehnologia de epurare uscată a gazelor, mărind astfel randamentul de reţinere de la 65% la peste 99%. În plus, toate gazele de evacuare sunt conforme cu standardul de cea mai bună practică din domeniu. Emisiile de gaze cu efect de seră au fost reduse cu mai mult de o pătrime. Compania a construit prima groapă de gunoi ecologică, iar acum câţiva ani a oprit utilizarea azbestului în uzină.

În acelaşi timp, programele de investiţii în protecţia mediului au permis companiei Alro SA să obţină certificarea ISO 14001 pentru managementul protecţiei mediului înconjurător. În 2006, Alro SA a primit Autorizaţia integrată de mediu, devenind astfel prima companie din regiune şi printre primele 10 mari companii din ţară care au obţinut această autorizaţie.

Compania implementează măsuri de eco-eficientizare şi siguranţă de-a lungul întregului proces de producţie şi îndeplineşte cu succes cerinţele clienţilor din acest domeniu. Este, de asemenea, implicată în activităţi legate de probleme globale de mediu prin cooperarea activă cu organizaţii internaţionale în problematica reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră.