Alro a înregistrat un profit net de 79 milioane de lei în primele nouă luni ale lui 2012

Joi, 11/15/2012 - 10:06

 

Date financiare şi operaţionale - 9L 2012

  • Cifră de afaceri de 1,58 miliarde de lei, în comparaţie cu 1,7 miliarde de lei în primele nouă luni ale lui 2011
  • Profit net de 79 de milioane de lei, în comparaţie cu 222,4 milioane de lei, în aceeaşi perioadă din 2011
  • Investiţii de 17,2 milioane de lei în primele nouă luni ale lui 2012
  • Producţie de aluminiu primar de 186.735 tone, faţă de 199.285, la 9L 2011
  • Producţie de aluminiu procesat de 48.676 tone, de la 41.642, la finalul trimestrului trei din 2011

 

Slatina, 15 noiembrie 2012 – Alro SA (BVB: ALR), cel mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, a înregistrat un profit net de 78,8 milioane de lei, în primele nouă luni ale acestui an, în scădere cu 143,6 milioane de lei faţă de nouă luni 2011, şi o cifră de afaceri de 1,58 miliarde de lei, în uşoară scădere, de la 1,7 miliarde de lei, la finalul primelor nouă luni ale anului trecut, în conformitate cu standardele româneşti de contabilitate (RAS). Producţia totală de aluminiu primar pentru primele trei trimestre ale lui 2012 a fost de 186.735 de tone, în scădere cu 12.550 de tone, de la 199.285 de tone, în primele nouă luni ale lui 2011. De asemenea, producţia de aluminiu procesat a crescut cu 7.034 de tone, la 48.676 de tone.

„Rezultatele financiare pentru primele nouă luni au fost afectate de deteriorarea pieţei internaţionale a aluminiului, ceea ce a condus la scăderea comenzilor şi a preţurilor”, a declarat Marian Năstase, Vice Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Alro. „În acest context dificil, Alro şi-a implementat, în continuare, strategia pe termen lung, axându-se pe produsele cu valoare adăugată mare şi adaptându-şi producţia la situaţia actuală a pieţei. De asemenea, am continuat programul de investiţii, pentru a îmbunătăţi portofoliul de produse şi calitatea acestora.”

Preţul aluminiului la Bursa Metalelor de la Londra (LME) a debutat anul acesta în scădere, ajungând la la 1.800 USD/tonă, în comparaţie cu minima de 2.200 USD/tonă, din aceeaşi perioadă din 2011. În primele nouă luni ale lui 2012, preţul maxim pe tona de aluminiu la Bursa Metalelor de la Londra a fost cu 500 de dolari mai mic în comparaţie cu 9L 2011.

Rezultatele financiare ale Companiei au fost afectate şi de scăderea cantităţii de electricitate livrată de principalul furnizor. Ca urmare, pentru o perioadă din prima jumatate a anului 2012, Alro a cumpărat o cantitate semnificativă de energie de pe PZU şi de pe Piaţa de Echilibrare, ceea ce implică, în general, costuri mai mari.

De asemenea, Alro s-a confruntat cu declararea insolvenţei din partea principalului său furnizor de energie, Hidroelectrica. În acest context cele două părţi au negociat clauzele contractuale şi au ajuns la un acord pentru 3 TWh/an de energie verde, până în 2018, utilizând o nouă formulă de preţ.

În primele nouă luni ale lui 2012, Alro a continuat programul de investiţii pentru îmbunătăţirea calităţii şi gamei de produse, crescând competitivitatea combinatului. Compania a avut un buget de 17,2 milioane de lei pentru investiţii, în primele nouă luni ale acestui an.

În ciuda contextului economic dificil, Compania şi-a păstrat numărul de angajaţi, la 2.513, în primele nouă luni din 2012, în comparaţie cu 2.510, la 9L 2011.

 

Pentru mai multe informaţii vă rugăm contactaţi:

www.alro.ro

Florenţa Ghiţă
Premium Communication
Bucureşti
Telefon +40 (0) 21 411 01 52
Email florenta.ghita@premiumpr.ro
 

Despre Alro:

Alro este o subsidiară a Vimetco N.V., companie globală de aluminiu primar şi procesat, integrată pe verticală. ALRO este cel mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, având o capacitate de producţie instalată de 265.000 tpa.

Principalele pieţe de desfacere pentru produsele ALRO sunt Uniunea Europeană (Ungaria, Polonia, Grecia, Germania şi România). Compania are exporturi în Statele Unite şi Asia. Combinatul este certificat cu ISO 9001 pentru managementul calităţii şi are certificatele NADCAP şi EN 9100 pentru unităţile de producţie pentru industria aerospaţială, produsele sale respectând standardele de calitate pentru aluminiul primar ale Bursei de Metale din Londra (London Metals Exchange – LME), cât şi standardele internaţionale pentru produsele laminate plate.

Conţinutul website-ului www.alro.ro nu este încorporat în, şi nici nu face parte din, acest anunţ.